Categories
Economie

Mașina de imprimat bani BCE

Până la sfârșitul anului 2020, Banca Centrală Europeană va cumpăra aproximativ 100 de miliarde de euro în obligațiuni în fiecare lună pentru a oferi piețelor lichidități suplimentare, dupa modelul FED – Rezervei Federale a SUA.

BCE a practicat deja aceste achiziții și a practicat foarte vrednic aceste achiziții de obligațiuni guvernamentale – altfel zona monedei europene nu ar mai fi existat. Autoritățile monetare europene, dețin de exemplu obligațiuni italiene în valoare de 370 miliarde EUR, ceea ce reprezintă aproximativ 18% din volumul total al obligațiunilor italiene.

Numai în ultimii patru ani, BCE a cumpărat obligațiuni de stat, obligațiuni corporative și alte titluri în valoare de 2,6 trilioane de euro.

Experții discută chiar despre utilizarea unor instrumente radicale, care erau anterior de neconceput la BCE: programe de cumpărare de acțiuni, bani de elicopter – ideea de a pune banii băncii centrale direct în buzunarele consumatorilor și companiilor. Oricât ar fi nevoie – a fost modul cu care Mario Draghi a evitat odată prăbușirea euro.

Peste criza care a apărut odată cu Coronavirus și stoparea pe o perioadă nedefinită a activitătilor economice avem o criză euro, o împingere reînnoită și mai puternică a unei crize istorice a sistemului care devine evidentă și dramatică prin dimensiunile tulburărilor socio-economice care sunt deja în curs.

În sudul Italiei, tulburările sunt deja amenințătoare din cauza situației sociale disperate a multor oameni, astfel că polițiștii trebuie să protejeze supermarketurile împotriva jafurilor.

Fără sprijin financiar complet din partea centrelor zonei euro, periferia zonei valutare este pur și simplu amenințată de prăbușirea socio-economică în următoarele luni – iar zona monedei se prăbușește. Munții de datorii, care cresc în mod constant în UE din cauza crizei, amenință întreaga Europă.

5 replies on “Mașina de imprimat bani BCE”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *